Norica Nicolai europarlamentar ALDE

Norica Nicolai este una dintre cele mai de succes femei din România, care ne reprezintă cu demnitate țara la Bruxelles. Cunoscută pentru curajul de a spune de fiecare dată lucrurilor pe nume, ne povestește ce a determinat-o să intre în politică, care a fost cel mai greu moment al carierei și care sunt diferențele dintre femeile și bărbații care fac politică.

Dacă ar trebui să încurajați o mamă să-și lase fata să facă politică, ce argumente i-ați aduce?

Sunt mama unei fete şi cred că este doar decizia ei dacă va face politică. Singurul argument pe care i l-aş putea aduce este acela al implicării, pentru că, în „buna” tradiție românească, ne-am obişnuit să ne plângem pe la colțuri, dar rareori să luăm atitudine publică. Faptul că, în politică, dacă ai curaj, îți poți afirma opiniile direct, poți schimba astfel unele situații, iar aceste schimbări pot fi benefice pentru o mare parte a comunității. Este un argument în favoarea implicării, pe care îl dau oricui.

Pe dvs. ce anume v-a determinat la 38 de ani, cu o carieră academică în spate, să intrați în politică?

Imediat după 1990 nu mi-am dorit să intru într-o acțiune politică şi nici într-un partid politic. Următorii trei ani, care au fost ani bulversanți, m-au determinat să fac acest pas, pentru că mi-am dat seama că viitorul acestei țări va depinde de deciziile politice ce se vor lua, ceea ce acum se confirmă, căci putem spune că politica a avut un mare rol în transformarea şi evoluția României.

Ce sfaturi v-au ajutat la începutul carierei?

Nu m-a sfătuit nimeni la începutul carierei cum o să acționez în viitorul meu public. Nu cred că era nevoie de aceste sfaturi, la acel moment, pentru că viața democratică era la început de drum. De fapt, important era să înțelegi realitatea şi să o judeci utilizând bunul simț, să treci peste percepția ta subiectivă, să ştii să discerni între adevăr şi ceea ce ți-ar plăcea să auzi. Sunt principii după care mă ghidez şi acum.

V-au influențat în carieră modelele femeilor din politica internațională? Pe cine ați alege dintre Margaret Thatcher, Hillary Clinton și Angela Merkel?

Funcționez mai puțin după ceea ce numim „modele feminine”. Totuşi, doamna Thatcher a fost un exemplu pozitiv pentru mine, mă refer la maniera în care a condus Marea Britanie, la viziunea sa europeană. Celelalte două doamne pe care le-ați citat nu sunt nicidecum un model pentru mine. Hillary Clinton mi s-a părut un personaj destul de artificial, iar doamna Merkel este prea interesată de dominația Germaniei asupra tuturor şi, în opinia mea, acest lucru nu face neapărat bine propriei mele țări, şi nici Uniunii Europene per ansamblu.

Există vreo greșeală pe care ați făcut-o în carieră?

Da. În cariera politică, dacă vrei să reuşeşti, trebuie să îi ai pe ai tăi şi să nu ai pe nimeni, dar să lupți pe seama tuturor. Uneori, am sprijinit oameni care nu meritau şi asta m-a dezamăgit.

Care a fost cel mai greu moment al carierei dvs.?

Cel mai dificil moment al carierei mele a fost refuzul lui Traian Băsescu de a mă numi ministru al Justiției. Atunci am simțit ce înseamnă acțiunile de manipulare şi atacurile concertate pentru a-ți atinge un scop, atunci am înțeles foarte clar că există un stat paralel care are alte criterii, respectă alte valori şi care a făcut din politica românească o aparență. Nu m-am lăsat intimidată, m-au sprijinit familia, cei câțiva prieteni pe care îi am şi am reuşit să depăşesc momentul.

Se spune adesea că politica este un joc murdar, în care femeile nu au ce căuta. Dvs. ce părere aveți despre acest lucru?

Politica a fost mai întotdeauna un joc la limită, dar nu cred în totalitate că politica este un joc murdar. Politica este o artă a posibilului, toată viața noastră depindem de deciziile din politică şi, dacă acest joc este considerat de unii murdar, cred că, de fapt, el este murdărit de anumiți oameni care fac politică. Femeile pot face curat în politică, aşa cum pot face curat în propria casă: atunci când vor.

Modelul anumitor țări occidentale de a stabili o cotă de participare a femeilor este unul bun, pozitiv? Ar putea da roade și în România?

În România, deşi nu avem o legislație care să prevadă cote obligatorii, aşa cum există în Franța, femeile, prin decizia partidului care le-a promovat, au ajuns atât în parlament, cât şi în guvern. Nu ştiu în ce măsură introducerea de cote obligatorii în România ar schimba situația de acum.

Emanciparea femeilor trebuie susținută politic sau vine de la sine?

Emanciparea este un proces vizibil, ea se poate susține prin campanii de promovare, cum avem din ce în ce mai des, dar cred că vine şi de la sine, odată cu schimbările din societate şi, mai ales, prin asigurarea accesului egal la educație. Femeile, în mod evident, au mai mult acces la informații, la educație decât în secolul trecut, de exemplu, ceea ce asigură o emancipare naturală. Mă bucur însă că, pe lângă acest aspect, avem şi un spirit civic care se construieşte la nivel social şi se transformă într-un curent global, pe care îl putem percepe astăzi în viața publică.

Claudia Nițoi

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here