Domnule Andrei Gerea cum priviţi referendumul anunţat de Preşedintele Klaus Iohannis?

Klaus Iohannis apelează la același set de tertipuri folosite în trecut și de Traian Băsescu. Prin lansarea acestui referendum, nu face decât să deturneze dezbaterea publică despre candidații pe care partidele doresc să îi promoveze în Parlamentul European și despre proiectele prin care interesele României pot fi susținute în forurile politice și administrative europene.

Convocarea referendumului la data alegerilor europarlamentare este doar un joc politic, un ajutor pentru partidele din opoziţie?

Motivul este unul foarte simplu: PNL-ul, condus astăzi de Ludovic Orban, această trompetă spartă a lui Iohannis, a venit cu o listă încropită din personaje cu un puternic discurs populist sau reactivați din vechea gardă a lui Traian Băsescu. Până și Klaus Iohannis a înțeles că nu poate aduna voturi când toată lumea știe cum s-au comportat în Parlamentul European europarlamentarii PNL, care sunt membri ai Partidului Popular European. Și atunci lansează o temă falsă pe care opoziția vrea să o speculeze în speranța că va reuși să trimită în Parlamentul European cât mai mulți viitori votanți împotriva României, așa cum s-a întâmplat acum câteva luni.

Tema statului de drept, folosită excesiv încă din anul 2016, ar putea mobiliza electoratul nehotărât vizat de Preşedinte şi partidele din opoziţie?

Cât privește o posibilă temă a referendumului care să vizeze statul de drept, poate domnul Iohannis face o pauză de la lansarea de atacuri asupra majorității parlamentare și citește codul penal și codul de procedură penală, unde sunt luate măsuri, perfectibile desigur, pentru consolidarea statului de drept. Stat de drept care altfel, având în vedere deciziile instanțelor de judecată, se pare că domnul Iohannis îl respectă doar atunci când îi este favorabil sau când nu este vorba și despre dosarele care îl vizează în mod direct.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here